#TIPS&TRICKS

10 GREȘELI pe care le fac ROMÂNII când își cumpără mașină

Scris de Ela la 19 aprilie 2018

Potrivit statisticilor, majoritatea șoferilor își schimbă mașina o dată la 6 ani, ceea ce reprezintă o perioadă destul de lungă. Vrei să faci acest timp petrecut cu „prietenul tău de fier” cât se poate de confortabil. De asemenea, dorești să reduci situațiile în care trebuie să o repari.

Automobilul este considerat ca fiind una dintre cele mai mari invenții. Dar, de asemenea, este și una dintre cele mai mari investiții . De aceea am adunat 10 greșeli pe care ar mai bine să le eviți atunci când cumperi o mașină.

1. Nu te gândești la valoarea de vânzare ulterioară

Într-o zi, probabil vei decide să-ți vinzi mașina. De aceea trebuie să iei în considerare câteva caracteristici importante. În primul rând, marca automobilului contează: există mărci care sunt mai mult sau mai puțin populare printre șoferi. În al doilea rând, trebuie să te gândești la specificațiile vehiculului și la motor. În al treilea rând, nu uita de culoarea sa. Este mai ușor să vinzi automobile albe sau negre decât cele car au culori strălucitoare.

2. Întreținerea mașinilor poate fi costisitoare

Mulți oameni iau în considerare numai prețul. Ei nu se gândesc la alte servicii tehnice, la asigurări sau la alte cheltuieli. An de an, aceste cheltuieli vor crește și ar putea să nu fie de acord cu salariul tău. De aceea trebuie să gândești totul în mod detaliat, astfel încât mașina să nu devină problema familiei tale.

3. Plătești pentru funcții opționale

Înainte de a cumpăra o mașină, trebuie să te gândești la ceea ce ai de fapt nevoie pentru că majoritatea articolelor suplimentare sunt foarte scumpe și nu probabil nici nu ajungi să le folosești.

De exemplu, unii șoferi nu fumează în mașinile lor. În acest caz, nu au nevoie de o scrumieră. Dar toate dispozitivele de siguranță sunt foarte importante, deci alege cu atenție.

4. Cumperi o mașină nouă pe piață

Încearcă să nu cumperi o mașină care tocmai a fost eliberată pe piață. În primii 3 ani, o companie colectează informații cu privire la toate problemele și defectele și îmbunătățirile pentru viitoarele mașini pentru a le face mai fiabile. Cea mai bună alegere este un model care e de mai bine de 3 ani pe piață și deja bine-cunoscut.

5. Cumperi o mașină care e ori prea mică, ori prea mare

Când decizi să îți cumperi o mașină, nu te gândi doar la preferințele personale, ci încearcă să anticipezi de câte ori vei călători cu mașina, câți pasageri vei avea de obicei și altele.

De exemplu, dacă ai nevoie doar de un vehicul pentru a conduce prin oraș, gândește-te la un sedan care nu consumă mult combustibil. Dacă ai o familie mare și călătorești foarte mult, alege un minivan spațios sau un hatchback. SUV-urile sunt utile pentru persoanele care conduc de obicei off-road.

6. Nu poți alege între prestigiul mașinii și caracteristicile tehnice

Dacă îți poți permite, este mai bine să cumperi o mașină de primă clasă. În alte cazuri, este mai bine să te concentrezi asupra caracteristicilor tehnice, a prețului și a fiabilității acesteia.

7. Nu examinezi mașina

Când alegi o mașină, să nu ai încredere în cuvintele vânzătorului. Chiar dacă sunt profesioniști, ei sunt interesați să vândă mașini pentru a primi un comision din vânzare. Colectează cât mai multe informații posibil, consultă un specialist independent și testează mașina pe care ai ales-o. Examinează totul pentru a lua decizia corectă.

8. Pe piață nu sunt oferte avantajoase și reduceri

Cel mai bun moment pentru a cumpăra o mașină începe în decembrie și atinge apogeul în martie. În această perioadă există numeroase reduceri și oferte la reprezentanțele auto. În plus, la sfârșitul anului există un bonus: dealerii încearcă să scape de modelele de anul trecut, astfel că este mai ușor să negociezi un preț mai mic.

9. Nu încerci să negociezi prețul

Încercă să apelezi sau să trimiți e-mailuri unor dealeri diferiți spunând că ai o ofertă mai bună și întreabă dacă o pot bate. Rivalitatea dintre dealeri este foarte mare și unii șoferi spun că această metodă i-a ajutat să economisească niște bani.

10. Te grăbești

Nu te grăbi să cumperi un vehicul. Amintește-ți că poți regreta o decizie prematură pe termen lung. Oferă-ți destul timp pentru a strânge informații, pentru a discuta cu experți, și pentru a cântări argumente pro și contra.


--